Totalul afişărilor de pagină; © Copyright 2012-2015 Vlad. Mischevca: Toate drepturile rezervate

31 mar. 2012

„...Şi care-i crima?”



Ex-Preşedintele Republicii Moldova, cel care a stat la cârma ţării timp de 8 ani pe parcursul a două mandate, declară cu nonşalanţă că nu vede nicio „crimă” în arborarea unui drapel neautorizat pe sediile publice şi defilarea cu acesta la mitingurile partidelor de stânga (Vezi emisiunea de la Publika.tv din 29.03.2012). Evoluţia gândirii „politico-heraldice” a comuniştilor moldoveni ne oferă prilejul să reflectăm asupra „argumentelor ştiinţifice” la care apelează susţinătorii drapelului scandalos – roşu-albastru.
De doi ani încoace prin oraşe şi sate se flutură steaguri bicolore roş-albastre, despre care promotorii lor spuneau iniţial că sunt „drapelele lui Ştefan cel Mare”. Vexilologia naţională a studiat cele mai vechi steaguri ale Ţării Moldovei şi a ajuns demult la concluzia că, „primele steaguri teritoriale şi militare de care au făcut uz domnitori ca Ştefan cel Mare sau Petru Rareş aparţineau categoriei hagiografice, de vreme ce-i reprezentau pe Sfinţii Militari şi îndeosebi pe Sfântul Gheorghe”.
Astfel, secole de-a rândul s-au păstrat la Zografu două steaguri dăruite de domnul Moldovei spre sfârşitul domniei sale. În anul 1917 unul din aceste preţioase însemne vexilologice ale neamului românesc a fost luat de la sfânta mănăstire de către aliatul românilor, armata franceză (pentru preluarea steagului a fost constituit special un detaşament mixt franco-rus, compus din ortodocşi) şi predat consulului general român la Salonic la 13(26) martie 1917, ca mai apoi, după ce a fost transportat la Paris, să aibă, loc cu o solemnitate deosebită (în incinta Sorbonei) retrocedarea lui oficială României la 28 iulie (9 august) 1917. La sfârşitul anului 1919 steagul a fost predat Muzeului Militar Naţional din Bucureşti, unde s-a păstrat până la 1975, când a intrat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie, unde se află şi astăzi. Fondalul drapelului este de culoare roşu-deschis şi are mărimea de 120x90 cm. Până la noi a ajuns doar o singură faţă a steagului, recent minuţios restaurată, ce îl reprezintă pe Sf.Gheorghe şezând pe tron, în mâini ţinând o spadă şi călcând în picioare un balaur cu trei capete. În stânga şi în dreapta capului sfântului sunt brodaţi câte un înger: în dreapta, cu o spadă în mână, iar în stânga cu un scut. Ambii îi aşează Sfântului Gheorghe o coroană pe cap. Această sfântă relicvă istorică de o valoare inestimabilă a fost o singură dată adusă la Chişinău şi demonstrată la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei în 2011, organizându-se şi o conferinţă ştiinţifică despre "Stindardul Liturgic al lui Ştefan cel Mare" (25.08.2011).
Cel de-al doilea steag dăruit tot de către Ştefan cel Mare mănăstirii Zografu, după cum reiese din tradiţia mănăstirii, completată şi de cea istoriografică, a fost văzut de T. Burada „în biserica mănăstirii” la sfărşitul secolului al XIX-lea, fiind de forma prapurilor bisericeşti, având dimensiunile de 168x100cm, iar în partea de jos – trei colţuri. Câmpul pânzei, nu este datat, fiind confecţionat din atlas roşu (astăzi foarte decolorat). Pe faţă este reprezentat sfântul protector al mănăstirii – Sf. Gheorghe, călare pe un cal alb, omorând cu suliţa balaurul. Icoana este încadrată cu următoarea inscripţie, cu litere de aur, în limba slavonă: „Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci apărător, neputincioşilor doctor, împăraţilor ajutor, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre”. Pe verso broderia reprezintă „Botezul lui Hristos”, purtând pe margini o inscripţie în slavonă.

Exemplul celor două steaguri atribuite lui Ştefan cel Mare (unul din ele mai fiind până-n prezent păstrat la mănăstirea athonită Zografu) reprezintă un argument factologic de netăgăduit pentru identificarea reperelor şi premiselor formării tezaurului vexilologic naţional, dar trebuie subliniat faptul că imaginea Sfântului Gheorghe este una de sorginte ecleziastică, şi nu i se poate atribui o conotaţie naţională, mai ales că în perioada lui Ştefan cel Mare putem vorbi despre conştiinţa de neam, dar nu şi despre conştiinţa naţională a românilor, a cărei expresie este drapelul din epocile următoare.
Adepţii steagului bicolor, după ce li s-au demonstrat recent aceste dovezi incontestabile despre adevăratele steaguri ale slăvitului voievod, au schimbat macazul şi au început să vocifereze precum că ei optează pentru „drapelul medieval al Moldovei”.
Însă, în Moldova feudală din paleta culorilor heraldice folosite la confecționarea steagurilor a dominat o cromatica tradițională în diferite variații, iar vreun un drapel, propriu-zis, bicolor roșu-albastru nu s-a păstrat.   
Ulterior s-a pretins că erijarea ortacilor protestatari se face deja sub, aşa-numitul – „drapel istoric al Ţării Moldovei” (cu acelaşi cap de zimbru pe un fundal roșu-albastru), dar după ce s-au expus criticile Comisiei Naţională de Heraldică referitor la faptul că, asemenea tip de drapele nu au fost atestate decât doar în Perioada Regulamentului Organic din Moldova (1832) şi nu are nicio atribuție cu spaţiul Pruto-Nistrean anexat la Rusia ţaristă (Basarabia, în 1812), arborarea lui fiind ilegală și urmând a fi sancționată (potrivit legii despre Drapelul de Stat), „patrioţii” şi ceilalţi partizani ai partidelor de stânga au încercat să-şi legitimeze cumva acţiunile. S-a reieşit din faptul că, deoarece cei care au arborat drapele neconforme legislaţiei, dar și cei care au mărșăluit cu ele la mitingurile de protest pe care le-au organizat comuniştii, ar putea fi sancționați, s-a dorit ca „aceste drapele istorice” să fie incluse oficial în Armorialul de Stat de către CNH, care este organul suprem autorizat cu înregistrarea simbolurilor publice.
Cunoaştem, că vexilologia naţională a înregistrat drapele bicolore orizontale Roşu-Albastru în perioada „regulamentară”, autorizate de Regulamentele Organice în calitate de stindarde militare şi pavilioane maritime. În Moldova, la 26 octombrie 1834, prin înalta poruncă de zi nr. 27 a domnitorului Mihai Sturdza (1834−1849), se făcuse cunoscut că sultanul Mahmud al II-lea (1808−1839) „a dat” printr-un hatişerif miliției acestui principat dreptul de a avea steag. Sunt cunoscute pavilioanele flotei fluviale moldoveneşti cu „armele naţionale ... şi flamura jumătate roşie – jumătate albastră”, precum şi steagurile de vârf de lance pentru cavaleria Moldovei – bicolor fără stemă (1835). Astfel, în perioada „regulamentară”, până la Unirea Principatelor, Moldova din dreapta Prutului a avut oficial confirmate de către puterea „suzerană” − Imperiul otoman și cea „protectoare” − Imperiul țarist − steaguri cu o cromatică bicoloră: roșu-albastru, steaguri, despre care domnitorul Alexandru Ioan Cuza avea să spună în 1863, că sunt „suvenire triste de vreme ce ele înfățișau Țările despărțite”.

Drapel de luptă, 1834.

Totodată, este cunoscut şi steagul Albastru-Roşu cu capul de Zimbru pentru Bucovina din secolul al XIX-lea, când prin rezoluţia imperială din data de 26 august 1861 Ducatului Bucovina i se acordau, ca însemne distincte ale autonomiei, o stemă şi un drapel propriu. Împăratul Franz Josef I a emis la 9 decembrie 1862 o diplomă împărătească prin care întărea şi confirmă autonomia provincială a Bucovinei cu atributele sale distincte. „Noi Francisc Josef Întâiul - consemnează documentul - din mila lui Dumnezeu, Împărat al Austriei, ş.a.m.d... am înţeles cu plăcere că dieta credinciosului nostru Ducat al Bucovinei a înnoit prea umilita sa rugare, subşternută de comisiunea de încredere încă din anul 1849 pentru încuviinţarea unei marce proprie a ţării”. Diploma reproduce grafic stema ducatului „cu culorile măiestre şi descrise precum urmează: Pe o tablă împărţită de-a lungul în culorile albastru şi roşu, un cap firesc de bour aşezat cu faţa înainte şi însoţit de trei stele aurie într-un triunghi drept. Tabla e înconjurată de o mantie roşie tivită cu frunze de aur, căptuşită cu ermelin şi ridicată cu ciucuri de aur peste colţurile tablei. Pe deasupra mantiei zace o pălărie ducală de aur împodobită cu pietre scumpe şi pe jumătate căptuşită cu roşu”.
          
Constatăm, că acest drapel istoric are culoarea Albastră plasată sus, pe când în cadrul manifestărilor politice din Republica Moldova se propagă un drapel nou-inventat – „bicolorul roşu-albastru cu un cap de Zimbru (după cum reiese din desen)”.

De remarcat, că ulterior cromatica roşu-albastru a fost prezentă plenar în stemele domneşti şi regale ale României: în Stema Principatului României fixată conform legii din 1867, 1872 şi în Stema mare a Regatului României, teoretic fixată în 1897 de Ministerul de Război. Iar în această stemă regală, care n-a fost în uz oficial, observăm în labele unui leu tenant din stânga un drapel bicolor dungat vertical albastru-roşu cu un cap de Zimbru în centru.

Drapele, similare celui din stema regală a dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen sunt astăzi utilizate de către partidul „Patrioţii Moldovei” la manifestările lor antiromâneşti  (pretinzând a fi „opera” unui oarecare S. Mazur):

„Проект флага Молдовы (авторское описание). Флаг представляет собой прямоугольное полотнище с сооотношением ширины к длине 2:3, разделённый по вертикали на две равные части: синюю и красную. Посередине полотнища изображены фигуры государственного герба Молдовы: образ святого тельца, между рогами которого расположена шестиконечная звезда, справа от головы тельца — солнце, слева — полумесяц. Изображённые символы окрашены в жёлтый цвет.”[1]

Un alt drapel, nou creat, ce se încearcă a fi promovat, mai nou, la rang de simbol „al acţiunilor de protest” (conform expresiei recente a lui V.Voronin), sub pretextul prezentării acestui în calitate de „drapel istoric” „al statului independent moldovenesc” (M.Tkaciuk) este, de facto, un „Proiect de Drapel de Stat” în deplină testare (comuniştii susțin, fără ocolişuri, că el va fi „viitorul drapel de stat” al Republicii Moldova). Paternitatea acestui steag scandalos o pretinde un oarecare D.A.Topal, conform informaţiei postate pe portalurile specializate din internet:
„Проект Государственного флага Молдовы, разработанный Денисом Афанасьевичем Топалом, докторантом института Культурного Наследия АН РМ, арт-директором издательства университета Высшая Антропологическая школа издательского дома "Stratum plus" (Молдова): флаг "представляет собой двухцветное полотнище, состоящее из двух равновеликих горизонтальных полос. Красная полоса размещена сверху, синея — снизу. В центре флага исторический герб Молдовы: в пересечённом червленью и лазурью щите голова тура с пятиконечной звездой между рогами, справа от головы — роза, слева — полумесяц. Все символы на щите золотистые"... „Флаги по проекту Д.Топала реально изготовлены и используются на различных манифестациях. Впервые красно-синие флаги с гербом посередине использованы 1 мая 2010 года в Кишиневе над колоннами Социального марша.”[2]

Constatăm, că de la începutul anului în fața mai multor edificii administrative dintr-un şir de oraşe din Nordul şi Sudul republicii a fost arborat alături de Drapelul de Stat al Republicii Moldova un drapel neautorizat, fapt care profanează Tricolorul Naţional şi poate fi interpretat, conform legislaţiei, drept un apel la nesupunere civică față de autoritățile centrale. Cu atât mai mult, în situaţia când acest însemn vexilologic, neaprobat de către Comisia Naţională de Heraldică, pretinde a substitui Drapelul de Stat, fiind prezentat de reprezentanţii unor partide politice drept un „proiect al noului Drapel de Stat”, care-i pus deja în aplicare.
Reieşind din escaladarea acestor acţiuni premeditate de încălcare a modului de folosire a simbolurilor de stat, care degenerează în „profanarea simbolurilor naţional-statale”, sesizate deja de către Procuratura Generală, – atestăm o evoluţie periculoasă a unui fals istoric de la – „drapelul lui Ştefan cel Mare” - „drapelul medieval al Moldovei” - „drapel istoric al Ţării Moldovei” - „drapel istoric” - „drapelul acţiunilor de protest” - „proiect al noului Drapel de Stat” până la „noul Drapel de Stat” (ceea ce ar însemna un atentat la Tricolor, consfinţit în Constituţie).


dr., conferenţiar, Vlad MISCHEVCA (membru al CNH).

Chişinău, 30 martie 2012.

VEZI:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu