Atribut şi simbol al Republicii Moldova, Drapelul de
Stat - Tricolorul a ajuns la cea de-a
23-a aniversare. Conform Legii despre „Drapelul de Stat” din 2010: „Drapelul de Stat
al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi
independenţei Republicii Moldova.”
Noua legislaţie adoptată în
ultimii ani: Legea Nr. 217 din 17.09.2010 privind „Drapelul de Stat al
Republicii Moldova” (publicată la 26.11.2010 în Monitorul Oficial, Nr. 231-234); Legea Nr. 86 din 28.07.2011 cu
privire la „Simbolurile publice” (publicată la 04.10.2011 în Monitorul Oficial, Nr. 164-165), data
intrării în vigoare: 01.01.2012; Legea privind „Stema de Stat a Republicii
Moldova”, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova la 7 martie 2013 (http://newsmoldova.md/society/20130307/193154625.html
) – au fost coordonate
cu opiniile specialiştilor din Comisia Naţională de Heraldică (CNH) şi a umplut
încă un gol în jurisdicţia Republicii Moldova, contribuind la alinierea ţării
noastre la standardele mondiale în ceea ce priveşte normele utilizării
Simbolurilor de Stat. De aceea suntem solidari cu asemenea decizii, fiind în
aşteptarea ca noile legi – aplicate în viaţă, să ridice respectul faţă de Drapel,
Stemă şi Imn.
Patriotismul,
într-adevăr, izvorăşte din buna cunoaştere a Istoriei neamului şi se educă din
copilărie. Respectul şi propagarea însemnelor naţionale este un indiciu al
civilizaţiei moderne şi în general, pretutindeni în Occident, iar în Grecia şi Polonia
o atestasem ca martor ocular – atitudinea faţă de simbolurile heraldice şi
vexilologice este permanent respectuoasă, fiind o sursă de mândrie naţională.
Astăzi,
pentru a păstra cuceririle Mişcării naţionale de emancipare a românilor
moldoveni de la Est de Prut, este pe cât de actuală cunoaşterea istoriei
Simbolurilor noastre naţionale, pe atât de necesară şi propagarea sensului lor
iniţial, adevărat. Acestea sunt simbolurile suveranităţii statului asupra teritoriului
naţional, sunt acele însemne ce deosebesc un stat, o naţiune de alta. Iar în
cazul când prin negura vremurilor se desluşeşte evident comunitatea cromatică a
culorilor naţionale sau a simbolurilor heraldice – sunt dovezi în plus ale
unităţii istorice a aceluiaşi neam, popor despărţit...
23 de ani sunt o
perioadă suficientă pentru a privi evenimentele deja de pe poziţia
cercetătorului echidistant, cu o analiză şi abordare a subiectului mai puţin
politologică sau publicistică, punând accentele pe realizările şi problemele
simbolisticii naţionale.
O privire
retrospectivă a evoluţiei istorice a Drapelului Tricolor a fost imperativă la
sfârşitul anilor 80 ai sec. trecut şi tot atât de actuală râmâne şi astăzi,
deoarece se mai aud voci care contestă dreptul cetăţenilor Republicii Moldova
la culorile naţionale ale românilor. Bătălia pentru Tricolorul naţional,
declanşată în acea perioadă de către intelectualitatea moldavă s-a încununat,
până la urmă, cu un succes răsunător – la 27 aprilie 1990. Fapt, ce ne face să
ne mândrim cu acei istorici, artişti plastici şi politicieni care au argumentat
şi optat pentru Adevărul istoric şi tradiţia seculară a poporului nostru. Să ne
amintim, că la acea dată RSSM se prezenta ca un stat butaforic, cu simboluri
impuse sau mai bine zis inventate de pe un calapod străin – cel al imperiului
sovietic…
Forţa argumentului
istoric a fost de o aşa putere încât nici măcar guvernarea comunistă nu a
îndrăznit să revizuie Stema şi Drapelul de Stat, chiar dacă au şi încercat să
atace duşmăneşte Drapelul, etichetând-ul drept unul „fascist”. Cert se
prezintă, că Tricolorul nu a învrăjbit societatea şi nu ne-a dezbinat. Un fals
argument rămâne opinia celor de la Tiraspol şi nu doar, precum că Limba română şi Drapelul naţional ar fi fost factorii care au îndepărtat malurile
Nistrului şi au alimentat conflictul Transnistrean.
Simbolistica
naţională, ca şi simbolistica culturii în general, posedă un statut înalt de
semioticitate. Ea poate fi concepută ca o codificare originală, înţeleasă de
către toţi sau majoritatea reprezentanţilor unui anumit mediu etnocultural.
Cercetările de
specializate au demonstrat că dezvolatea etnosocială a popoarelor din Europa
Centrală poate fi divizată în două mari etape istorice: prenaţională şi naţională (considerându-se
că formarea naţiunilor are lor în a doua jumătate a sec. XVIII). O dată cu
constituirea şi consolidarea conştiinţei naţionale şi a deosebirii etnice faţă
de alte popoare creştine, ideile comunităţii religioase au fost depăşite, fiind
înlocuite cu principiile naţionale. Astfel, în ceea ce priveşte Ţările Române,
către sfârşitul sec. XVIII are loc trecerea de la „conştiinţa ortodoxă” la
„conştiinţa naţională”. „Veni o vreme, menţiona Nicolae Iorga, când românul de la Dunăre fu în stare să
preţuiască nemărginitul folos al doctrinei naţionale care se formase între
fraţii săi mai luminaţi de dincolo de munţi. Unitatea culturală a neamului
românesc fu restabilită”.
De altfel, în
procesul sinuos al eliberării de sub dominaţia otomană, sub pericolul iminent
al expansiunii ţariste şi habsburgice, simbolurilor naţionale le-au revenit un
rol deosebit, ele aflându-se în prima linie a emancipării românilor pe
parcursul sec. XIX (manifestându-se plenar în timpul revoluţiei paşoptiste, în
perioada Unirii Principatelor şi a dobândirii independenţei României),
păstrându-şi ulterior importanţa mai ales în perioadele de cotitură: anii
1917-1918 şi 1989-1991.
Istoricii de la
Chişinău au demonstrat în lucrările sale că mişcarea de eliberare socială şi
naţională a moldovenilor din stânga Prutului şi Nistrului în turbulentul an
1917 a decurs sub flamura drapelului tricolor naţional. Din primăvara anului
1917 tricolorul (numit în documentele epocii: „steagul naţioanl”, „steagul
românesc”, „drapelul Basarabiei”, „drapelul Republicii Moldoveneşti” etc.) a
fost arborat în satele şi oraşele basarabene, precum şi la Tiraspol, Odesa,
Kiev, Sevastopol, oriunde se aflau ostaşii moldoveni. Ziarul „Cuvânt
moldovenesc” din 31 mai 1917 a relatat despre „cea dintâi ridicare a steagului
moldovenesc în Basarabia”, legată de numele patriotului A. Paladi, care se
afla, la sfârşitul lunii aprilie 1917 la Sărata Veche din judeţul Bălţi. La 30
aprilie el a propus sătenilor „să se facă o serbare cu ridicarea steagurilor –
revoluţionar (roşu) şi moldovenesc (albastru-galben-roşu)…”
Dramatismul luptei
pentru Tricolor şi polemicile aprinse în jurul aprobării Drapelului de Stat al
Republicii Moldova alcătuiesc o adevărată istorie a renaşterii naţionale. Prima
atestare documentară legată de acţiuni patriotice în care s-au utilizat
simbolurile naţionale vexilologice din perioada sovietică se prezintă cea din
1966. Confecţionarea şi arborarea „primului tricolor românesc postbelic în
Moldova sovietică” a fost întreprinsă de către lăcătuşul Gheorghe Muruziuc din
Alexandreni (r-l Sângerei), în noaptea de 27 spre 28 iunie 1966. Arborarea
tricolorului pe coşul Fabricii de zahăr timp de 5 ore în ziua de 28 iunie 1966
– aniversarea a 26-a a cotropirii Basarabiei şi a Nordului Bucovinei – s-a
soldat pentru patriotul din Alexandreni cu condamnarea la 2 ani de închisoare.
O decizie importantă,
care a determinat, în fond, argumentarea ulterioara la revenirea Tricolorului
şi Stemei istorice a fost adoptarea la 20 mai 1989 de către Frontul Popular al Moldovei a Rezoluţiei
nr. 3 a Congresului I de constituire a FPM „Cu
privire la însemnele naţionale”.
Voinţa
maselor la sfârşitul anilor ’80, conjugată cu cercetările istoricilor, au impus
problema schimbării stemei de stat şi drapelului R.S.S.M. şi drept urmare la 19
octombrie 1989 Prezidiul Sovietului Suprem a creat o Comisie specială „pentru
studierea simbolicii naţional-statale”, care şi-a expus la 28 februarie 1990
opinia într-un raport, ce prevedea organizarea unui concurs pentru noile
simboluri ale R.S.S.M.
Deja
în ajunul manifestării tradiţionale a demonstraţiei de 1 mai, când cetăţenii urmau să manifesteze, fie că sub flamuri noi
– tricolore s-au cu cele vechi – „sovietice”, la Prima Sesiune a Sovietului
Suprem al R.S.S. Moldova din 27 aprilie
1990 s-a legiferat oficial Drapelul
tricolor cu stema amplasată în centrul fâşiei galbene (stemă, ce urma să
fie aprobată ulterior).
Patriotismul,
într-adevăr, izvorăşte din buna cunoaştere a Istoriei neamului şi se educă pe
toate căile. Respectul şi propagarea însemnelor naţionale este un indiciu al
civilizaţiei moderne şi nu putem înţelege critica şi ironia vizavi de aceste
norme legislative (în unele ziare de la Chişinău acestea fiind prezentate ca a
un fel de „patriotism cu de-a sila”). În general, pretutindeni în Occident, mai
ales în SUA şi în statele UE – atitudinea faţă de Simbolurile heraldice şi
vexilologice este permanent respectuoasă, fiind o sursă de mândrie naţională şi
demnitate civică.
În acest context, vom
menţiona, că Drapelul de Stat al Republicii Moldova (legiferat de către
Parlament la 27 aprilie 1990) îmbină cele trei culori naţionale
ale românilor de pretutindeni: albastru-galben-roşu. Tricolorul românesc
cu Stema Republicii Moldova (tradiţionalul Cap de bour, adoptat
de Parlament la 3 noiembrie 1990), plasată în centru, este Simbolul
vexilologic (din lat. vexillum –
steag) al statului suveran şi independent – Republica Moldova, fiind prin
esenţa sa în primul rând un drapel naţional (şi, totodată, de Stat). Conform descrierii şi imaginii
Drapelului de Stat (în baza Legii din 2010):
„Articolul 2.
(1) Drapelul de Stat reprezintă o pînză dreptunghiulară, cu proporţia
dintre înălţimea şi lungimea pînzei de 1:2, tripartită vertical egal, începînd
de la lance în culorile albastru, galben şi roşu, şi avînd în mijlocul cîmpului
galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lăţime constituie
1/5 din lungimea drapelului. (2) Blazonarea heraldică a Drapelului de Stat
este: tricolor (1:2) vertical albastru-galben (de aur)-roşu, purtînd în
mijlocul cîmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova (1/5 L). (3)
Versoul Drapelului de Stat este în oglindă în raport cu faţa pînzei... (5)
Nuanţele heraldice ideale ale culorilor Drapelului de Stat sînt albastru (azur)
de Berlin, galben crom şi roşu vermion.”
„Articolul 12. Drapelul Naţional al Republicii
Moldova: (1) Pînă la adoptarea unor
însemne vexilare distincte, Drapelul de Stat exercită funcţiile Drapelului
Naţional al Republicii Moldova, cumulînd calităţile de Drapel Civil, Drapel de
Stat şi Drapel de Război. (2) În calitate de Drapel Civil al Republicii
Moldova, Drapelul de Stat poate fi arborat de persoanele fizice la domiciliu
sau la reşedinţa lor, precum şi de persoanele juridice înregistrate oficial în
Republica Moldova la sediile lor, cu respectarea prezentei legi.”
Rădăcinile tradiţiei
unui Steag autohton se pierd în negura vremurilor, probabil încă din timpurile
când strămoşii noştri geto-daci au purtat cu dârzenie „Dragonul dacic”... Dragonul
dacic, semnificând un simbol şi o tradiție istorică de milenii a
poporului nostru, nu întâmplător a fost ales în 2012 în calitate de prototip
pentru elaborarea mascotei oficiale a Echipei Olimpice a Republicii Moldova (Drăguşor).
Dragonul dacic, ca simbol vexilologic,
având multiple variante, se încadrează printre drapelele care „au făcut istoria lumii” timp de peste
2 500 de ani din Asia și până la Atlantic, fiind prezent şi în evul mediu
(în epoca cruciadelor). Originea steagului poate fi găsită, cu certitudine, la triburile
dacice (dahilor, geţilor), preluat
ulterior atât de aliaţi, cât şi de inamici, suferind unele transformări la
nivelul executării capului şi cromaticii elementelor sale. Dragonul dacic a
fost stindardul armatei dacilor, preluat de romani (numindu-l „draco”) –
începând cu secolul II d.C. și era format prin îngemănarea a trei elemente: cap de lup, trup de șarpe și aripi. S-au păstrat numeroase
reprezentări ale acestuia pe Columna lui Traian şi pe Arcul de Triumf al
împăratului Galerius.
În prima jumătate a
secolului al XIX-lea (ani de referinţă: 1821-1834-1848) poporul nostru
demonstrând existenţa unei naţiuni unitare pe întreg teritoriul vechii Dacii şi
bazându-se pe tradiţia istorică a ridicat Tricolorul românesc la nivel
de însemn vexilologic naţional, afirmându-l de atunci înainte ca simbol şi
călăuză în mişcarea revoluţionară de emancipare şi unificare naţională!
Măreţele momente ale istoriei noastre, precum Unirea Principatelor Române de la
24 ianuarie 1859, Independenţa din 1877 şi Marea Unire din 1918, luptele
purtate în cele două războaie mondiale, s-au desfăşurat toate sub flamura
Drapelului Tricolor Național.
Bătălia pentru noile simboluri ale Republicii
Moldova – Tricolorul naţional şi Stema tradiţională – au demarat la sfârşitul
anilor ’80 a secolului trecut, atât pe cale politică, cât şi istoriografică:
purtându-se discuţii şi polemici controversate în presă, la Radio, TV şi la
manifestările publice de la Chişinău şi din întreaga republică. Am scris, am
scandat şi ne-am confruntat din plin, ca până la urmă cauza naţională şi
adevărul istoric să triumfe... De amintit că, marele patriot al neamului
Gheorghe Ghimpu (1937 – 2000) a fost acel care a arborat pentru prima dată, la
27 aprilie 1990, Tricolorul de Stat pe cupola Parlamentului moldav.
Să nu uităm, deci,
cuvintele lui Alexandru Ioan Cuza – ultimului domn al Principatului Moldovei
(1859) şi primului domnitor al Principatelor Unite (1859 – 1862) şi al României
(1862 – 1866), care declarase patetic, la 2.09.1863: „Steagul este... trecutul,
prezentul şi viitorul Ţării!.. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care
s-au născut părinţii şi unde se vor naşce copiii voştri.”
Concluzionăm,
că tricolorul românesc, apărut şi afirmat ca simbol vexilologic în prima
jumătate a sec. al XIX-lea, are o origine populară şi general românească,
venind, cu siguranţă, din timpuri foarte vechi. El n-a fost imitat de români
după alţii şi nici n-a fost dat ori sugerat românilor de vreo putere străină. Drapelul
tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei
revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat
decretul de instituire a Drapelului Naţional.
În
România Ziua Drapelului Naţional, în
calitate de Simbol al luptei poporului român pentru libertate, a fost instituită
la 26 iunie (prin Legea nr.
96/1998), amintind „fiecărui cetăţean român datoria sfântă de a servi cu
credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi
independenţa României, acordându-i-se şi denumirea de stindard al libertăţii”.
Putem
conchide că studierea şi cunoaşterea istoriei simbolurilor naţional-statale, a
drapelului şi stemei, rămâne actuală şi necesară în continuu, deoarece trecutul
oricărui popor, glorioasele fapte ale înaintaşilor cuprind şi acele simboluri,
însemne sau culori heraldice ce au fost zugrăvite pe steagurile şi blazoanele
lor. Cu atât mai mult când astăzi în Republica Moldova, pe de o parte, se aud
din ce în ce mai tare voci ale unor profani în istorie şi heraldică care cer
revizuirea Simbolurilor naţionale – atât de greu readuse în casele noastre.
Aceşti pseudo-patrioţi ai Moldovei ar trebui mai bine să însuşiască în calitate
de primă („ad hoc”) axiomă etnoistorică: chiar dacă „nu toţi românii sunt
moldoveni, dar cu certitudine orice moldovean este român!”
Pe de altă parte, are
loc profanarea Stemei şi Drapelului
naţional, uneori din simplul motiv al lipsei de cunoştinţe în domeniul
heraldicii şi vexilologiei, când se utilizează neadecvat sau se subestimează
rolul lor în viaţa social-politică, culturală şi mai ales în instruirea
patriotică a generaţiei tinere. Unele mişcări şi partide politice nu respectă
legislaţia cu privire la utilizarea simbolurilor publice. Mai mult ca atât, se
promovează insistent simboluri străine, de sorginte ţaristă – precum ar fi panglica oranj-negru a decoraţiei
ruseşti a ordinului Sfântului Gheorghe,
care induce confuzii în buna desfăşurare a politicii de stat în domeniul
heraldicii naţionale, contribuind la reabilitarea regimului sovietic şi
promovarea imaginii Uniunii Sovietice în legătură cu cel de-al Doilea Război
Mondial. Forurile administraţiei locale şi cele centrale nu veghează la
utilizarea corectă a Simbolurilor de Stat şi nu elaborează suficient de activ,
împreună cu specialiştii în heraldică steme şi drapele noi (mai bine zis
revenirea, unde e posibil, la cele vechi, tradiţionale) atât ale instituţiilor
(ministerilor) şi organizaţiilor cât şi ale oraşelor, satelor şi raioanelor din
republica noastră.
Iată
de ce, în această ordine de idei, ştiinţa şi arta heraldică (incluzând şi
disciplina specială – vexilologia) se
prezintă ca o ştiinţă istorică mereu actuală, având şi funcţii practice,
aplicative cu un impact deosebit pentru activitatea cotidiană a statului şi a
cetăţenilor, mai ales în sfera educaţiei civice şi patriotico-militare. Fapt ce
nu poate fi realizat fără o mai bună cunoaştere şi propagare a Simbolurilor
oficiale ale ţării, care pe bună dreptate, trebuie să facă parte din tezaurul
şi sufletul neamului nostru.
Vlad Mischevca, dr., conferenţiar, ex-preşedintele CNH.
Literatura
recomandată:
Mischevca V., Negrei I., Nichitici A. Simbolurile
Ţării Moldovei. Chişinău, 1994.
Mischevca V., Negrei I. Simbolurile Ţării Moldovei.
O istorie a steagurilor pe parcursul secolelor XV-XIX. Ed. a II-a. Chişinău, 2010.
Simbolurilor
Naţionale ale Republicii Moldovei.
/ Coord., red. şt. Silviu Andrieş-Tabac.
Chişinău, 2011.
http://diaspora.md/?pag=news&tip=noutati_rm&opa=view&id=926&l=
ALEXANDRU MORARU FILM
- ISTORICUL VLAD MISCHEVCA LA SĂRBĂTOAREA TRICOLORULUI - ALEXANDRU MORARU FILM - ISTORICUL VLAD MISCHEVCA LA SĂRBĂTOAREA TRICOLORULUI 2011 27 aprilie (Ministerul Apararii) primele 12 min2011 27 aprilie
(Ministerul Apararii) primele 12 min
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu