Totalul afişărilor de pagină; © Copyright 2012-2015 Vlad. Mischevca: Toate drepturile rezervate

21 oct. 2013

Izbişte – 560 ani






La 20 octombrie anul curent a avut loc Conferinţa ştiinţifico-istorică consacrată aniversarii a 560 de ani de la prima mentiune documentara a satului Izbişte (r-l Criuleni), cu participarea istoricilor de la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei: dr., conf. Vlad MISCHEVCA, dr.hab. Ion CHIRTOAGĂ, cerc.şt. Ştefan BOLDIŞOR, cerc. şt. Ion NEGREI. Totodată, s-a defăşurat concursul „Cel mai reuşit proiect al Stemei şi Drapelului satului Izbişte” (acest concurs a demarat din primăvara anului 2013, fiind coordonat de dr. Vlad Mischevca, care a fost preşedintele juriului). Toţi participanţii au primit Diplome de participare. Etapa finala a concursului, precum şi conferinţa s-au petrecut , cu ocazia Zilei satului Izbiste, în incinta gimnaziului local (director dna Natalia Lubaş-Verdeş).
Organizatorii evenimentului - Asociatia „Moldova nel Mondo” din Italia (preşedinte Eduard Gherciu), Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în colaborare cu comunitatea satului, reprezentate de Gimnaziul si Parohia Izbiste, pe bază de voluntariat si cu susţinerea Ambasadei Republici Moldova din Roma, de Autoritatile APL din raionul Criuleni, cit si de Biroul Relatiilor Interetnice al R. Moldova.
Istoricii invitaţi au prezentat comunicări referitoare la istoria satului Izbişte, atestat documentar la 20 iunie 1453 (6961)- la puţin timp după căderea Constantinopolului (29 mai 1453)... Oaspeţii au donat cărţi, acordat interviuri pentru mass-media şi au totalizat rezultatele Concursului heraldic.